Muzică trash?

Fenomenulde masă disco polo a ieșit din subsolul transformării politice și economice a Poloniei de după 1989. El a fost o reacție a unei părți a societății la dezbaterea neinteligibilă cu privire la posibilitățile unei economii capitaliste, fiind, în același timp, una dintre primele expresii ale îndrăznelii capitaliste. Casele de producție disco polo s-au numărat printre primele inițiative private de pe piața muzicală, iar lipsa de control din acel moment a facilitat numeroase abuzuri sub forma, de exemplu, a pirateriei muzicale. Ca tendință muzicală, din punct de vedere estetic și liric, a prezentat ideile polonezilor despre lumea la care aspirau: autostrăzi, vest, țări exotice, erotism. În opinia criticilor epocii, era vorba de un produs fără nicio valoare din punct de vedere muzical și liric, dedicat maselor. Ca practică culturală – prezentă la banchete, nunți și petreceri ale pompierilor– a fost considerată o expresie a lipsei de gust care caracteriza clasele inferioare ale societății poloneze. Neacordându-i aproape nicio valoare, ei au împins-o spre marginile culturii, în ciuda prezenței sale larg răspândite, creând astfel un decalaj social.

Disco polo, la fel ca orice produs al culturii contemporane, funcționează la intersecția a două sfere – economică și culturală – și, ca atare, poate ajunge să fie aruncată la gunoi. Nu are legătură cu un anumit loc, ci cu situații sociale. Ea creează grupuri de participanți care, pentru o scurtă perioadă, devin o comunitate clădită pe dorința de a se distra. În urma confruntării diferitelor modele culturale, disco polo – cu o orientare mai degrabă conservatoare – pierde în lupta simbolică împotriva tendințelor progresiste. Cu toate acestea, ea face parte din curentul principal. Din punct de vedere stilistic, amintește de turbofolkul balcanic sau de muzica disco italiană din anii 1980. Însă asemenea acestor tendințe, nu se încadrează în repertoriul înaltei culturi.

Casetele audio cu muzică disco polo au intrat în muzeu ca parte a proiectului „Cult Objects” (Obiecte de cult) și a expoziției „Disco Relax” dedicată fenomenului disco polo. Etnografia, în pofida importantei sale dimensiuni istorice, care este și mai accentuată în contextul muzeal, este un domeniu interesat de prezent și de viața de zi cu zi. Tendința disco polo a fost un subiect de interes pentru cercurile academice, ceea ce nu a facilitat o mai bună înțelege a acesteia la nivelul publicului larg. Rolul muzeelor de etnografie este de a spune o poveste despre o lume care este atât familiară, cât și ignorată.

Dimensiunea fundamentală care leagă tendința disco polo de noțiunea mai largă de deșeuri în acest caz este marginalizarea și cultura generală a violenței simbolice care se aplică modelelor concurente. Într-un sistem ierarhic, cultura fără valoare și manifestările sale sunt rebuturi, indiferent de numărul de persoane pentru care ea este importantă. Ea este eliminată din curentul principal și, dacă este prezentă, ia forma unei parodii și a unei caricaturi care ridiculizează participanții ei.