Closetul cu pământ al lui Moule

Closetul cu pământ a fost inventat și brevetat în 1860 în Regatul Unit de un preot anglican, reverendul Henry Moule. Ulterior au fost dezvoltate mai multe modele noi. Sistemul a fost adoptat în spitale, garnizoane militare și instituții de învățământ. Closetul cu pământ este o versiune din secolul 19 a ceea ce astăzi am numi o toaletă uscată - sau cu compostare. În recipientul de metal de sub caseta de lemn, în spatele scaunului, se depozitează pământ sau cenușă. După ce s-a făcut „treaba”, se activează „curățarea” cu ajutorul unei manete, iar pământul acoperă excrementele în găleata aflată sub scaun. Găleata nu este o piesă originală din acest exemplar de closet cu pământ.

Odată cu creșterea dramatică a populației și cu extinderea orașelor în urma revoluției industriale, cantitățile de deșeuri umane au crescut în mod firesc și au început să devină o problemă sanitară. Inventată în Anglia și adoptată progresiv în mai multe orașe europene, toaleta cu apă, asociată cu dezvoltarea apei curente, mai mult a înrăutățit lucrurile. Tragerea apei ducea la turnarea unor cantități mari de apă în haznalele existente, iar aceasta se revărsa pe străzi și în râuri și crea probleme imense. De asemenea, apa a fost și principalul vector al epidemiilor de holeră care s-au dezvoltat în Europa în secolul 19. Dezvoltarea sistemelor moderne de canalizare au soluționat problema. Însă până nu foarte demult, acest sistem de tip „tout-à-l’égout” (totul merge în canalizare) însemna că excrementele ajungeau în râuri.

Obiectul a fost obținut special pentru expoziția „Folosim și aruncăm – istoria unei crize moderne” și a intrat în colecția permanentă a Casei Istoriei Europene.

Alarmat de focarele de holeră din comitatul său natal, Dorset, Moule a început să dezvolte un interes pentru știința sanitară. El a inventat acest closet cu pământ, percepându-l ca pe o alternativă viabilă la closetul cu apă, din ce în ce mai popular. Înlocuind apa cu pământul, spunea el, este posibil să economisim apă, care este o resursă prețioasă, să evităm poluarea râurilor și, în același timp, să economisim substanțe nutritive foarte prețioase, care se pot folosi ca îngrășăminte agricole. Reverendul își promova invenția folosind referințe biblice. După cum spunea el însuși, „în providența lui Dumnezeu nu există gunoi”. Aceste gânduri sunt emblematice pentru încercările, specifice secolului 19, de a folosi orice deșeu ca posibilă resursă.