Valiza soldatului

După cum povestește Ettore Guatelli într-o relatare orală pe care a transcris-o, această valiză, realizată din cutii de conserve reciclate, i-a aparținut lui Benvenuti Artemio (1902-1950), un soldat deținut la Sidi Barrani, în Egipt, între 1940 și 6 ianuarie 1946. Guatelli însuși îl descrie drept unul dintre cele mai frumoase obiecte din colecția sa, tocmai pentru că este atât de plin de viață, atât de încărcat de istorie. O valiză ne poate spune multe povești; de pildă, stă mărturie pentru lungimea unei călătorii, a unui pelerinaj. Acest lucru a fost ilustrat la Muzeul Ettore Guatelli prin instalația „Cortina/Varșovia «39» 49 15 000”.

„Cortina/Varșovia «39» 49 15 000”. În caietele care vor deveni mai târziu cartea „Storia di Boris” (Povestea lui Boris), Guatelli scrie despre cum și-a cunoscut vecinul de salon la un sanatoriu din Cortina d'Ampezzo în 1949. Boris, un evreu polonez care fugise din Varșovia în 1939, se afla la sanatoriu pentru a-și trata tuberculoza osoasă, de care începuse să sufere imediat după ce fusese eliberat dintr-un lagăr sovietic din Komi ASSR în 1941. Guatelli avea să spună povestea călătoriei de 15 000 km a lui Boris, care s-a întors la Varșovia străbătând mare parte din Europa.

După spusele lui Ettore Guatelli însuși: „Simt o afinitate nu cu scriitori canonizați, cu care mă simt comparat (deși îmi sunt adeseori necunoscuți), ci cu muncitorii și cu artizanii, în ale căror ateliere îmi duceam elevii ca să se minuneze de priceperea și virtuozitatea incredibilă a acestor veritabili maeștri. Mare parte din ceea ce știu datorez acestor oameni «obișnuiți», la care țin și ale căror povești le ador.” [Magni C., Turci M. (ed.), Il Museo è qui. (Muzeul e aici) Muzeul Ettore Guatelli, Ozzano di Taro, Milano, 2005, Skira].

Obiectele expuse în muzeu sunt o mărturie a unei lumi a designului spontan bazat pe improvizație. Caracterul lor unic rezidă în clarviziunea celor care au refuzat să le privească ca pe niște obiecte bune de aruncat la gunoi pentru că erau prea vechi și nu mai erau de folos. Designul spontan este o dovadă a creativității umane care regândește, ajustează și repară obiectele, reflectând filosofia „Make do and mend” (Folosește și repară ce ai) aparținând unei comunități rurale ce se ghidează după principiile economice ale reutilizării și recuperării. Nimic nu se arunca fiindcă totul se putea refolosi, repara la infinit, reasambla și destina unui scop diferit.