Gheată

În Muzeul Ettore Guatelli este expusă o gheată purtată cândva de un tânăr fermier - o gheată cu un mozaic de povești împletite. Gheata spune povestea nenumăratelor ocazii în care a fost purtată, peticită și reparată pentru a-l însoți pe fermier la muncile câmpului, povestea momentului în care un colecționar a descoperit-o într-un pod și a adus-o la Muzeul Ettore Guatelli, dar și povestea momentului în care s-a întâlnit cu doi fotografi din Roma, care au fotografiat-o și au pus-o pe un afiș. Așa a ajuns să facă înconjurul lumii ca imagine emblematică a inițiativei lui Guatelli de a înființa un muzeu pentru a-i găzdui descoperirile ce stau mărturie a meșteșugului comunităților rurale care nu lăsau nimic să se piardă.

Gheata de la Muzeul Ettore Guatelli deschide multe piste potențiale de reflecție. Prima ar putea fi aceea prin care am privi dincolo de nivelul local, dincolo de zona rurală din Emiliana, la viața și activitatea comunităților rurale din întreaga Europă și din întreaga lume. De-a lungul istoriei, cine știe câte astfel de ghete vor fi reparate și refăcute pentru a-și atinge potențialul și a străbate cine știe ce cărări. Iar, în prezent, „gheata” ar putea simboliza, de asemenea, pasul necesar pentru a trece dincolo de granițe, pentru a ne imagina o cale comună și pentru a profita din plin de valoarea libertății.

În anii ’50, Ettore Guatelli a început să viziteze tot mai des depozitele de colectare a deșeurilor din regiunea Apeninilor, punând treptat bazele viitorului său muzeu. De la mijlocul anilor ’70, colecția sa a crescut considerabil, devenind, fără să-și fi propus inițial asta, parte a unei mișcări tot mai importante de renaștere și promovare a culturii populare din anii ’70 și ’80. Prin urmare, muzeul său a devenit un muzeu unic și inimitabil, dedicat moștenirii demografice, etnologice și antropologice a Italiei din secolul 20.

În 1994, Ettore Guatelli a publicat un eseu intitulat „Deșeuri la muzeu”, în ediția a cincea a revistei „Ossimori”. În articol, a vorbit despre un subiect de actualitate la vremea aceea, care devine rapid o urgență în zilele noastre, și a subliniat necesitatea de a reflecta asupra naturii deșeurilor și a obiectelor aruncate și, mai mult, asupra recuperării și reciclării acestora. În acest context, și cu atât mai mult în eliminarea deșeurilor, se găsește cheia istorică a „democrației” veritabile.