Cutie de acordeon

Ce este atât de fascinant la acest obiect aparent banal? Ettore Guatelli este de părere că valoarea lui e dată de mâinile care i-au transformat cu atâta ingeniozitate forma, cu măiestria unui artizan împins de nevoie, dar totodată capabil să vadă dincolo de momentul în care obiectul va ajunge la gunoi, dincolo de ieșirea sa din uz, care de regulă se petrece natural. Așa s-a transformat o veche cutie de acordeon într-o cutie folosită la transportul păsărilor de curte către piețele din orașele învecinate, printr-un asamblaj ingenios de lemn, metal și iută. În opinia lui Ettore, cutia era, cel mai probabil, folosită pentru a transporta porumbei de vânzare.

În 1994, Ettore Guatelli a publicat un eseu intitulat „Deșeuri la muzeu”, în ediția a cincea a revistei „Ossimori”. Articolul era o reflecție asupra nevoii majore și, în prezent, foarte actuale, care devine rapid o urgență, de a ne gândi la deșeuri, motivați de o abordare axată pe recuperarea și reciclarea materialelor și a gunoaielor, văzând această nevoie și, în măsură și mai mare, gropile de gunoi ca pe un instrument și un loc unde se poate implementa o veritabilă „democrație a istoriei”.

În anii ’50, Ettore Guatelli a început să viziteze tot mai des depozitele de colectare a deșeurilor din regiunea Apeninilor și, încetul cu încetul, ceea ce ulterior avea să devină muzeul său a început să capete formă. De la mijlocul anilor ’70, colecția de obiecte a lui Ettore Guatelli a crescut considerabil, devenind, fără să-și fi propus inițial asta, parte a mișcării de renaștere și promovare a culturii populare care a înflorit în anii ’70 și ’80; muzeul avea să devină unul dintre cele mai originale muzee demo-etno-antropologice italiene din secolul 20.

Caracterul uimitor al exponatelor din Muzeul Guatelli rezidă tocmai în natura lor obișnuită, care reflectă banalitatea unei vieți pe care o trăim zi de zi, dar căreia uităm mult prea des să-i dăm importanță și căreia, luând-o de bună, îi luăm din claritate. Ettore Guatelli însuși spunea că era diferit de distinșii autori cu care a fost adeseori comparat, deoarece, așa cum îi dicta ocupația, se simțea mai apropiat din punct de vedere uman de munca meșteșugarilor și a muncitorilor, de know-how-ul pe care mâinile și mișcările lor îl întruchipau, de "virtuozitatea lor incredibilă", de faptul că erau artiști ai lumii de zi cu zi, din care el se inspira și pentru care crea.